Danais la Maraton

În speranța unei țări mai bune, având ca scop, de la înființarea din 2011, eliberarea de indiferență și dezvoltarea prin cultură a societății românești, Asociația România – Dacia Casa Noastră (RDCN) este alături de victimele tragediei din București. Seria de activități viitoare din acest an va fi dedicată memoriei tinerilor care și-au pierdut viața din cauza indiferenței. De asemenea, promitem că ne vom intensifica seria de activități de promovare reală, atât in cadrul echipei noastre tinere, cât și în rândul publicului nostru, a valorilor care să ducă la atingerea,la un moment dat, al unui nivel de civilizație a societății românești care să nu mai permită repetarea unei astfel de drame. După această introducere, vă prezentăm, acum, la întoarcerea în țară, activitatea la care am fost prezenți în Grecia, la finalul săptămânii trecute.

scut si kopis
Asociația România-Dacia Casa Noastră, înființată în Constanța, acum 4 ani, continuă, în acest an, prin proiectul Danais, seria participărilor internaționale. Dacă la Roma, am adus în premieră, în luna aprilie, cea mai mare delegație care a reprezentat vreodată România la cel mai mare festival antic din lume, 29 de oameni (majoritatea fiind elevi de liceu din județul Constanța), acum, în Grecia, am venit cu o altă premieră pentru țara noastră. Pentru prima dată o asociație din țară, care desfășoară și activități de reconstituire istorică, a refăcut echipamente tracice și a participat la un eveniment internațional cu reenactori ai perioadei de acum 2500 de ani. Aici facem precizarea că primul Kopis* – sabie reconstituit în România a fost bătut în cadrul atelierul nostru de fierărie din Constanța, de către George Caramciu, 17 ani, unde tinerii noștri voluntari sunt învățați tehnici antice de realizare a deiverse obiecte din fier. De asemenea, în cadrul ateliereului menționat, dar și a celorlalte ateliere de profil aparținând Danais, cei doi tineri voluntari cu care am fost în Grecia, George Caramiciu și Octavian Encică, au realizat propriile scuturi (pelte**), pumnale – sice și încălțări antice

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

*Denumirea de kopis este tradusă din greaca veche ca “a lovi”, originea cuvântului poate deriva și de la sabia egipteană numită khopesh. Acesta, kopisul, avea un singur tăiș și a fost folosit in perioada helnistică. Datorită schimburilor culturale și militare dintre greci și traci nu este exclus ca și tracii să îl fi folosit în campanile în care erau angajați ca mercenari de către orașele state grecești. Reprezetarea lui pe ceramica grecească datata la secolul 5 B.C. atestă folosirea lui în razboaiele cu perșii

**În armata grecească timpurie au fost introduși ca mercenari de către orașele stat grecești din apropierea Traciei trupe specializate de infanterie ușoară numite peltaști . Acestea erau numite după scutul specific în formă de semilună – pelte. Aristotel spune ca acest tip de scut era acoperit de piele de oaie sau de capră. Peltașii aruncau cu laănci, cărau în jur de 3 odată. Ca armă secundară foloseau săbii scurte. Aceștia erau plasați pe flancul hopliților în suportul cavaleriei.

IMG_6917
Pe plaja de la Marathon, cu participanți din Franța, Anglia, Canada, SUA, Belgia, Grecia, Bulgaria, România și Italia, istoria a prins viață, pe. Timp de 2 zile, grupul nostru și al colegilor bulgari de la Association for Historical Reconstruction Re-enactment – Scytia Minor – IV Legion Scythica, s-a alăturat unor grupări de profil pentru a evoca prin activități specifice – ateliere, prezentări, ritualuri și demonstrațiii militare – 2505 ani de la confruntarea de la Marathon. Eveniment care a influnețat decisiv evoluța întregii culturi europene.
De asmenea, parte a oricăror activități Danais, voluntarii au avut parte de prezentarea istoriei locale, atât la Maraton, în locațiile istorice și la muzeu, cât și în Atena, la Partenon și la muzeul dedicat acestuia.

Maraton1

IMG_6925IMG_6929
Bătălia de la Marathon
Bătălia de la Marathon, din 490 î.Hr., a fost un episod hotărâtor din cadrul Războaielor medice, fiind prima dată când perşiisunt înfrânţi decisiv într-o bătălie deschisă. Bătălia de la Marathon a marcat sfârşitul primei invazii a perşilor în Grecia, aceştia fiind siliţi să se retragă în Asia.
La Marathon a fost salvată nu numai independenţa unui popor, ci o întreagă civilizaţie. Athenienii s-au salvat pe ei înşişi şi au salvat, în acelaşi timp, Grecia.
Deşi războaiele dintre greci şi perşi au continuat, cu unele întreruperi, încă mulţi ani, bătălia de la Marathon a demontat mitul invincibilităţii persane, pregătind terenul pentru următoarele bătălii victorioase ale grecilor, de la Salaminaşi Plateea.
Cadrul istoric
Confruntările dintre greci şi perşi încep în anul 499 î.Hr., odată cu revolta ioniană a cetăţilor greceşti din Asia Mică. Cetăţile Athena şi Eretria sprijină revolta ioaniană eşuată împotriva Imperiului Persan între 499 şi 493 î.Hr. Datorită acestui fapt, cele două polisuri greceşti devin acum ţinta prioritară a lui Darius I.
Darius era mânat atât de dorinţa de răzbunare, cât şi de planul strategic, mai ambiţios, de a supune întreaga Grecie, pentru a împiedica pe viitor sprijinul cetăţilor din Grecia continentală pentru eventualele revolte ale grecilor din Asia Mică.
Pretextul formal al expediţiei persane era răzbunarea incendierii templului zeiţei Cybele din Sardes de către contingentul athenian care participase la expediţia făcută în Asia Mică, pentru a-i ajuta pe conaţionalii ionieni, în anul 498 î.Hr.
Preludiul bătăliei
Întregul an 491 î.Hr. a fost dedicat pregătirilor militare şi diplomatice pentru ofensiva Imperiuui persan. Darius trimite ambasadori în principalele oraşe-state greceşti cerându-le să i se supună. Multe dintre ele au primit această propunere, însă Athena şi Sparta au refuzat caegoric.
Nici Athena şi nici Sparta nu au luat măsuri reale pentru a preîntâmpina iminentul atac persan.
În anul 490 î.Hr. imensa armată şi flota persană se pune în mişcare. În fruntea ei se aflau doi comandanţi: Artaphernes, nepot al lui Darius, care se găsea la comanda armatei terestră, şi Datis, care comanda flota. Armata, după ce s-a îmbarcat pe corăbii în porturile de pe coasta ioniană, a traversat Marea Egee în direcţia insulei Eubeea, în trecere cucerind cetăţile insulare, cu excepţia Delos-ului, respectat ca sanctuar.
O dată ajunşi pe insula Eubeea, perşii distrug cetatea Carystos, care refuzase să-şi deschidă porţile în faţa lor, trecând apoi la cucerirea Eretria, ce fusese abandonată de aliaţii săi athenieni. Eretria este complet distrusă. Populaţia care scapă cu viaţă este transformată în sclavi şi deportată tocmai în interiorul Persiei, în apropierea capitalei Susa. A fost prima etapă a răbunării lui Darius pentru intervenţia Athenei şi Eretriei în revolta ioniană.
Flota persană navighează apoi spre sud, îndreptându-se spre coasta peninsulei Attica, pentru a finalul obiectiv al campaniei, şi anume, acela de a pesepsi Athena. Fostul tiran al Athenei, Hippias, acum exilat, se afla în tabăra perşilor, însoţindu-i în calitate de consilier militar. Hippias era fiul lui Pisistrate şi spera să-şi recâştige autoritatea la Athena, contând atât pe ajutorul persan, cât şi pe complicitatea unor dintre athenieni, care îşi aminteau de regimul Pisistrazilor ca despre o „vârstă de aur” a Athenei.
La sfârşitul lunii august a anului 490 î.Hr., întreaga flotă persană (în jur de 600 de corăbii) a ancorat în golful de la Marathon. Perşii de găseau acum la doar 42 de km de Athena, într-un loc puţin propice desfăşurării cavaleriei şi destul de îndepărtat de oraş. Totuşi strategia era că dacă vor reuşi să atragă întreaga armată atheniană pe câmpia de la Marathon, flota persană va putea să ocupe portul Phaleron, şi astfel Athena ar fi putut fi cucerită, prin intermediul partizanilor Pisistratizilor.
În faţa pericolului ce o ameninţa, Athena ceruse ajutor Spartei. Spartanii însă, reţinuţi de scrupule de natură religioasă, nu s-au pus în mişcare înainte de a fi lună nouă, adică şase zile mai târziu, şi când au ajuns la locul bătăliei, aceasta se terminase deja. Doar curajoasa aliată a Athenei, Plateea a avut curajul să trimită o unitate militară de circa 1000 de oameni.
Efectivele armatei persane erau net superioare, ca număr, celor atheniene. Se estimează că numărul perşilor se ridica la circa 26.000 iar efectivele grecilor numărau 9000 de atenieni şi 1000 de plateeni.
Unul dintrei cei zece strategi ai Athenei, din acel moment, era Miltiades cel Tânăr. Acesta reuşise să influenţeze forul suprem de conducere atenian (adunarea poporului) să hotărască acceptarea luptei în câmp deschis, în locul apărării în spatele zidurilor cetăţii. Miltiades cunoştea foarte bine tacticile de luptă persane. În calitate de conducător al coloniei ateniene Chersones, el l-a însoţit pe Darius I în timpul celebrei sale expediţii din anul 514 î.Hr. împotriva sciţilor de la nord de Dunăre. Cu autoritatea pe care experienţa sa militară şi cunoştinţele sale despre componenţa armatei persane i-o dădeau, Miltiades l-a convis pe polemarhul Callimachus, comandatul supream al armatei atheniene, să declanşeze atacul neîntârziat.
Bătălia
Perşii nu erau suspicioşi cu privire la liniştea care domnea în tabăra atenienilor. Cavaleria persană continuând să se îmbarce. Se considerau avantajaţi prin superioritate numerică de care se bucurau .
Grecii s-au adunat până în zori. Ca de obicei, bărbaţii nu au servit micul dejun, preocupându-se în a-şi pregăti armura. Liniştea era spartă doar de sunetul paşilor care încercau să-şi găsească locul, şi a scuturilor care se loveau accidental. Veteranii îi încurajau pe cei tineri. Frica era normală şi era iertată atâta timp cât oamenii rămâneau în rânduri.
O dată cu sfârşitul zorilor a venit şi ordinul de înaintare.
Grecii încep să cânte la unison imnul de mulţumire. La terminarea cântecului, hopliţii păşesc în faţa rândurilor. Primii paşi i-au făcut normal, mărind treptat următorii paşi, ajungând de la un mers agale la o alergătură. Strâng rândurile, umăr lângă umăr, scut lângă scut. Teama dispare o dată cu avansarea armatei. Bărbaţii plini de praf se îmbărbătează reciproc prin acest “galop” frenetic. La aproape 700 de metrii de linia inamicului, mulţimea de bărbaţi a început să strige temutul lor cântec de încurajare şi de chemare la luptă: “Aleeee!”.
Perşii nu puteau să creadă ceea ce vedeau. Athenienii nu aveau nici cavalerie, nici arcaşi. Atacul acestora părea un adevărat act de sinucidere. Însă athenienii continuau să înainteze, înaintarea acestora devenind din ce în ce mai rapidă.
Grăbiţi şi fără să stea prea mult pe gânduri, comandanţii persani îşi aliniază trupele. Bărbaţii cu scuturi mai uşoare trec în faţă, în timp ce mii de arcaşi se aşează într-o ordine bine determinată, în spatele frontului.
În ciuda vitezei cu care athenienii veneau spre atac, perşii nu dau dovada niciunui sentiment de teamă sau panică. Erau luptători profesionişti, câştigători a nenumărate bătălii sângeroase. Forţa care se îndrepta spre ei era ceva total inedit şi neaşteptat, însă nimeni nu se îndoia că se vor debarasa rapid de atacul hopliţilor.
Grecii parcurg în fugă, şi nu în marş, aşa cum se obişnuia, distanţa dintre tabără şi câmpia unde îi aşteptau perşii, pentru a evita pierderile cauzate de renumiţii arcaşi ai duşmanilor.
În prima fază a bătăliei, perşii înaintează în partea centrală a frontului, dar la cele două aripi grecii au reuşit să-i copleşească, întorcându-se apoi împotriva dusmanului învingător la centru şi zdrobindu-l, aşadar, printr-o manevră clasică de dublă învăluire. Presiunea deosebit de puternică exercitată de rândurile compacte ale hopliţilor greu înarmaţi a zdrobit şi risipit masa lipsită de coeziune a arcaşilor şi călărimii persane.
Bătălia e scurtă şi decisivă, athenienii reuşesc să spargă liniile persane, provocându-le acestora pierderi importante. Perşii se retrag pe corăbii, încearcă să debarce la Phaleron, dar pe mal îi aştepta armata ateniană întoarsă în marş forţat către cetate. Sunt nevoiţi să renunţe şi să se întoarcă în Asia.
Pierderile perşilor erau importante: 6400 de morţi, precum şi 7 corăbii arse de greci spre finalul bătăliei.
Pierderile athenienilor au fost surprinzător de mici: Herodot vorbeşte de 192 de morţi din rândul atenienilor şi 11 dintre aliaţii veniţi din Plateea. Printre cei căzuţi în luptă s-a numărat şi polemarhul Callimachus. Ei au fost îngropaţi într-un tumul comun care mai domină şi astăzi câmpia litorală de la Marathon.
În dimineaţa următoare sosesc şi cei 2000 de soldaţi spartani. Ei au ratat bătălia dar tot vroiau să vadă câmpul de luptă pentru a se convinge că bătălia a fost cu adevărat măreaţă, aşa cum se lăudau atenienii.
Pentru Darius, aceasta a fost o înfrângere minoră sub aspect militar, dar supărătoare din punctul de vedere al ideologiei imperiale, care cerea ca Marele Rege să fie întotdeauna biruitor.
Legende ascociate cu bătălia
O legendă relatează faptul că Pheidippides, un mesager atenian, a alergat distanţa de 42 de kilometri de la câmpul de luptă de la Marathon până la Atena, pentru a anunţa victoria asupra perşilor. În momentul în care a ajuns, a strigat: Nenikikamen (Am învins!), după care a murit pe loc. În amintirea acestui erou, la iniţiativa baronului Pierre de Coubertin, în programul Jocurilor Olimpice modernea fost inclusă proba de Maraton, care se aleargă pe o distanţă de 42,195 km (distanţa exactă dintre Marathon şi Acropola din Atena).
Atenianul Eschil, cel supranumit „părintele tragediei universale”, a participat la bătălia de la Marathon, unde a luptat ca hoplit. În capodopera sa „Perşii”, singura sa tragedie cu subiect istoric care s-a păstrat, Eschil descrie povestea emoţionantă a morţii unui imperiu şi a unei civilizaţii (cea persană).
Bătălia de la Marathon va consacra victoria grecilor a căror tactică de luptă, atacul în fugă şi întărirea puternică a flancurilor, avea să ia prin surprindere cavaleria şi trupele de arcaşi persani, chiar dacă „mai înainte, chiar şi numele de mezi răspândea frică” printre greci. Victoria de la Marathon a devenit simbolul prin excelenţă al biruinţei civice şi dovada că, singură, Athena, până atunci o cetate ca multe altele, avea un mare destin înaintea ei.
sursa – www.historia.ro

You may also like...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


6 × 9 =

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>