Dragobetele în Capidava, Tabăra Danais – 23 – 24 februarie 2013

Înscrieri:    www.danais.ro/dragobete/inscrieri   sau la nr. de tel.:  0724 033 693

Sâmbătă, ora 10, vă aşteptăm în Piaţa Ovidiu în faţa Muzeului de Istorie şi Arheologie Constanţa. Se anuntă vreme primăvăratică în weekend (8-10 grade). La Capidava, baza Danais este pregătită pentru voi, mese, corturi, grătare sfârâind şi ceaune aburinde. Artiştii sunt în formă, activităţile puse la punct. Surprize, premii şi voie bună!

afis-dragobetele-capidava_web

Sâmbătă, 23 februarie, şi duminică, 24 februarie 2013, Asociaţia “România – Dacia Casa Noastră” te invită să celebrezi Dragobetele în Capidava, la Tabăra Danais.

Legenda spune că Dragobetele, fiul Dochiei, era zeul dragostei şi al bunei dispoziţii. Acesta mai era numit Cap de Primăvară sau Cap de Vară şi era identificat cu Cupidon, zeul iubirii în mitologia romană, şi cu Eros, corespondentul acestuia în mitologia greacă.

La daci, era zeul ce oficia la începutul primăverii nunta tuturor animalelor.

Un alt nume al său era Năvalnicul, fiind perceput ca un fecior frumos şi iubareţ nevoie mare, care le face pe tinerele fete să-şi piardă minţile. Un fel de Zburător transformat apoi de Maica Domnului într-o floare.

Fetele şi băieţii se întâlneau să sărbătorească Dragobetele pentru a rămâne îndrăgostiţi pe parcursul întregului an. La prânz, fetele începeau să coboare spre sat în fugă, în sudul României, această goană fiind numită “zburătorit”. Fiecare băiat urmărea fata care îi plăcea. Dacă flăcăul era iute de picior şi fetei îi plăcea respectivul urmăritor, atunci avea loc o sărutare mai îndelungată în văzul tuturor. Sărutul era logodna ludică a celor doi, cel puţin pentru un an de zile, de multe ori astfel de logodne veneau înaintea logodnelor adevărate.

Prin urmare, conform tradiţiei, de Dragobete, trebuie să fim veseli, să râdem, să ne întâlnim cu persoana iubită, să ieşim să culegem flori, să întâmpinăm primăvara cum se cuvine, fiindcă Dragobetele este cel care deschide sezonul primăverii şi al iubirii.

Programul evenimentului Dragobetele în Capidava:

Ziua 1 – 23.02.2013

- Workshop de fotografie “Dragobetele în Capidava prin sticla unui DSLR”, cu Alin Panaite (Avatar Studio), noţiuni teoretice, sesiune de fotografie

- Târg obiecte tradiţionale

- Treasure Hunt (vânătoarea de mărţişoare)

- Concert folk “Clipa de iubire” cu Mariana Butnaru şi Gigi Dumitrele

- Spectacol nonconvenţional de teatru “Leoaică tânără, iubirea”. Protagonişti: Maria Tâlvan, George Eugen Doinaru (Studioul de Spectacole Speciale “Sonar”), Mircea Pânzaru („Theatrum Infinitum”)

- opţional Cină romantică la Curtea Brâncovenească – mâncăruri şi băuturi alese, invitat surpriză (35 lei/persoană)

Ziua 2 – 24.02.2013

- Workshop de fotografie “Dragobetele în Capidava prin sticla unui DSLR”, cu Alin Panaite (Avatar Studio), noţiuni teoretice, sesiune de fotografie, concurs cu premii.

- Târg obiecte tradiţionale

- “Zburătoritul” (goana după fete)

- Vizită la Muzeul de Artă “Dinu şi Sevasta Vintilă” din Topalu

- Crazy Art Entertainment – Explorări spectaculare, îmbinând cuvântul şi mişcarea, elemente din natură cu cele fantastice, fire de apă şi joc cu focul. Un spectacol manifest, în numele iubirii, puternic încărcat cu simboluri şi inspirat din obiceiuri şi ritualuri străvechi

- Oficiere logodne simbolice de o zi

- Tombolă cu premii

- Surprize

Taxa de participare valabilă până pe data de 22 februarie 2013, inclusiv.

Taxa participare a fost redusa de la 200 lei, la 90 lei/persoana/zi, datorită partenerilor noștri.

Înscrierea pentru participarea la eveniment se face online la www.danais.ro/dragobete/inscrieri.

Plata se face anticipat în contul Asociaţiei “România – Dacia Casa Noastră” CUI 28492060, deschis la B.R.D. G.S.G., cod IBAN RO84BRDE140SV97869201400).

Precizări:

Taxa de participare include: transport din Constanta și retur, taxă acces muzeu, participarea la programul evenimentului prezentat mai sus şi masă (la Capidava, în tabăra Danais, va fi amenajat un spaţiu unde participanţii vor fi primiţi cu bucate tradiţionale, pe care şi le pot prepara chiar şi ei).

Workshopul este adresat fotografilor entuziaşti care vor să facă puţină ordine în cunoştinţele despre fotografie asimilate din diferite surse mai mult sau mai puţin avizate. Se vor discuta noţiuni de bază legate de tehnica fotografică, echipamentele fotografice (camere foto, obiective, filtre, blitzuri, accesorii), setările aparatului (mod de lucru, diafragmă, timp de expunere, iso), elemente de fotocompoziţie (reguli, dar mai ales excepţii de la reguli). Scopul workshopului este acela de a dezvolta imaginaţia fotografică a participanţilor şi de a oferi soluţii tehnice pentru ideile pe care vor să le punem în practică. Alin Panaite, fotograf profesionist, manager şi fotograf la Avatar Studio Constanţa.

Contact detalii cazareoffice@danais.ro

Prezentare artişti – Spectacol nonconvenţional de teatru “Leoaică tânără, iubirea”:

Mircea Pânzaru – profesor de  română şi franceză, coordonator Theatrum Infinitum, recitator, actor amator, regizor. Membru al Cenaclului Eveniment, coordonator al proiectului „Căldura”. A jucat în filme artistice. A lucrat în Canada la radio Vocea României fiind supranumit “The Golden Voice”. A jucat în multiple piese de teatru. Autor de scenarii. Premiat adesea la manifestări naţionale (Festivalul Lucian Blaga de la Sebeş, Festivalul Nichita Stănescu de la Ploieşti, etc.). A participat la sute de spectacole în turnee naţionale. Înzestrat cu un timbru de excepţie, bun cunoscător al mişcării teatrale româneşti şi internaţionale. A lucrat ca jurnalist. A semnat recenzii de carte şi cronici teatrale. Un interpret de referinţă în domeniul poeziei.

G. Căpăţână-Doinaru – profesor de română şi franceză. S-a afirmat încă din vremea studenţiei ca organizator de spectacole, prezentator, autor de scenarii. A coordonat activitatea Cenaclului Eveniment cu care a susţinut peste 500 spectacole. A colaborat cu mari trupe rock (Sfinx, Holograf, Krypton, Mihai Pocorschi şi Formula 5) cu interpreţi de valoare (Ştefan Hruşcă, Vasile Şeicaru, Angela Similea, Mirabela Dauer, Loredana Groza, Mircea Vintilă, Mircea Baniciu etc.) alături de care a întreprins turnee naţionale. A lucrat în Televiziunea Neptun ca director de programe, în presă (Revista Tomis). În prezent director al postului  Radio Neptun, coordonator general al activităţii Studioului de spectacole speciale SONAR, recitator, actor amator, regizor.

Maria Tâlvan – absolvent al facultăţii de Jurnalism – Universitatea Ovidius, redactor realizator emisiuni radio, secretar literar al Teatrului de copii şi tineret Constanţa. Recitator şi actor amator. Participă la spectacolele Studioului de spectacole speciale SONAR al cărui membru fondator este. Interpretă dotată cu talent şi sensibilitate artistică deosebită.

Ionuţ Buruiană – absolvent al Facultăţii de Arte (secţia teatru) din cadrul Universităţii Ovidius. A jucat roluri importante în numeroase piese din repertoriul naţional şi internaţional. Prezent în studiourile de televiziune. Redactor-realizator radio (Radio Mamaia, Radio Sky, Radio Neptun) Membru al Studioului de spectacole speciale SONAR. Bogată experienţă scenică.

Prezentare artişti – Concert folk “Clipa de iubire”:

Mariana Butnaru – cadru didactic, interpret de muzică folk. Membru fondator al Cenaclului Eveniment cu care a susţinut numeroase spectacole şi turnee. Cantautoare cu  sensibilitate, talent şi inteligenţă interpretativă. În prezent lucrează la un album reprezentativ. Colaborează cu interpreţi consacraţi din lumea folkului. Participantă şi premiată la Festivalurile de gen din ţară. Prezenţa în emisiuni de televiziune. Redactor realizator al emisiunii radiofonice „Clar de inimă”. În prezent susţine spectacole alături de Daniel Iancu şi în cadrul Studioului de spectacole speciale SONAR. Membru fondator al grupării “Flota de folk” şi “Zona de Mijloc”.

Gigi Dumitrele – un reper al muzicii folk autohtone. Membru fondator al Cenaclului Eveniment cu care a susţinut spectacole şi turnee. O voce specială şi o interpretare originală au făcut din cantautorul Gigi Dumitrele un interpret original, de excepţie. Emisiuni de radio şi televiziune, premii la festivaluri, recitaluri şi concerte pe scene locale şi naţionale.

Activităţi interactive

Active Training este o companie ce activează pe piaţă din anul 2005. La baza înfiinţării companiei a stat pasiunea pentru sport, pentru activităţi în aer liber, dar şi interesul pentru dezvoltarea de abilităţi de comunicare si lucru în echipă ale individului prin intermediul activităţilor outdoor. Tipuri programe: Teambuilding, Motivare non financiară, Incentive, Training Indoor / Outdoor (management de proiect, comunicare, leadership, client service etc.), Turism de aventură, Evenimente urbane. Adresa de e-mail: office@activetraining.ro

Parteneri confirmați până la data de 12 februarie 2013:

Primăria Topalu, Alira, Envirotech, Avatar Studio, Active Training, DJST Constanţa, Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța, Curtea Brâncovenească, Universitatea “Ovidius” Constanţa, Universitatea „Andrei Şaguna”, Radio Neptun, AIESEC, Studioul de spectacole speciale “Sonar”, Hotel Cherica, PlayXP.net, Crazy Art Entertainment, RomaniaLifestyle.ro, Evenimente Constanţa, Crucial Systems & Services, Neptun TV, Foto Pro, Tom’s Tattoo, i-Tour.ro, Groove Hour, ConstantaBlog.net, Hai Hui Stângaci, Theatrum Infinitum, Foto Focus.

 

Vă așteptăm cu drag!

Echipa Danais.ro

You may also like...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


× 8 = 24

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>