Festivalul Antiquitas Rediviva

Asociaţia România – Dacia Casa Noastră anunţă participarea la Festivalul „Antiquitas Rediviva”

Bătălie între daci şi romani la Tirighina, iar pe faleză meşteşuguri antice şi bucătărie daco-romană

Sâmbăta aceasta, pe 21 iunie, va avea loc la Galaţi prima ediţie a festivalului antic „Antiquitas Rediviva”, în cadrul căreia gălăţenii vor avea ocazia să vadă cum trăiau în urmă cu 1.900 de ani locuitorii din aşezarea de la Tirighina, printr-un spectacol care va cuprinde lupte între români şi daci şi o paradă militară pe străzile Galaţiului, antrenamente militare, ateliere de confecţionare a ceramicii şi a podoabelor şi mai ales prin degustarea unor mâncăruri preparate după reţete antice.

Potrivit directorului Direcţiei pentru Cultură (DJC) Galaţi, Cătălin Negoiţă, festivalul va fi organizat în colaborare cu Primăria şi Consiliul Municipal Galaţi, dar bugetul de aproximativ zece mii de lei este acoperit exclusiv din sponsorizări, aşa că nu a fost cheltuit niciun leu din fonduri publice. Evenimentul va avea trei părţi, care se vor desfăşura în locaţii diferite. Dimineaţă, între orele 11.00 şi 14.00 la Tirighina, o paradă pe străzile Brăilei şi Domnească, iar după-amiază, între orele 16.00 şi 20.00, pe Faleza inferioară.

Dimineaţă, lângă Castrul Roman, va fi organizată o miniexpoziţie la care publicul va afla informaţii despre Castrul Roman şi fotografii din perioada săpăturilor arheologice de la Tirighina. În deschiderea festivalului, vor fi prezentate un moment artistic dedicat Sânzienelor, realizat de elevii Liceului de Artă „Dimitrie Cuclin” şi un fragment din piesa „Iulius Cezar”, de Wiliam Shakespeare, în interpretarea trupei de teatru în limba engleză de la Şcoala nr. 26. După aceste momente, va începe festivalul antic, care va cuprinde antrenamente militare şi o bătălie între daci şi romani. Fiind prima ediţie, vor participa 18 membri ai asociaţiei de reconstituire istorică din Constanţa: Asociaţia România – Dacia Casa Noastră şi Terra Dacica Aeterna.
Astfel de festivaluri antice mai sunt organizate la Porolissum şi la Mamaia, în Satul de Vacanţă. Festivalul organizat pe litoral are un buget de 90.000 de euro.

„După ce se va termina spectacolul, publicul va putea face fotografii cu membrii asociaţiei de reconstituire istorică îmbrăcaţi în costume de daci şi romani şi vor putea trage cu arcul. De la ora 16.00, vor putea urmări parada, care se va desfăşura pe traseul de la Potcoava de Aur, pe strada Domnească, Aleea Domnească şi Faleza inferioară, până la Foişor, unde vor avea loc atelierele de lucru şi unde, iarăşi, publicul va putea încerca confecţionarea de străchini şi căniţe din lut, confecţionarea de curele din piele şi să vadă cum se confecţionează o unealtă din metal, pentru că va exista şi un mic atelier de ferărie. De asemenea, va fi preparată, chiar acolo, la faţa locului, mâncare după reţete tradiţionale, dacice şi romane şi gălăţenii vor putea gusta aceste bucate”, a declarat Marius Mitrof, consilier în cadrul DJC Galaţi.

Pentru gălăţenii care vor să participe la acest eveniment, transportul va fi asigurat cu autobuze ale regiei Transurb SA, care vor circula între capătul din Micro 19 al traseului 102 şi zona Castrului Roman.

festivalul antic galati antiqvitas rediviva

 

Ştire preluată de pe Presa de Galaţi

You may also like...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


× 4 = 24

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>