JCI PLAY 4×4 ediția a 4-a “Comoara Dacilor”, moştenirea lăsată nouă pusă în valoare

 

 

Sâmbătă, 24 noiembrie, JCI Constanța, Asociația “Off-road în Dobrogea”, Active Training și Asociația “România – Dacia Casa Noastră” (RDCN) au organizat evenimentului JCI PLAY 4×4 ediția a 4-a „Comoara dacilor”. Cei 120 de participanți, oameni activi din mediul de afaceri constănțean, și 45 de mașini 4×4 au fost împărțiți în șapte echipe și au plecat din fața Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța din Piața Ovidiu spre Cetatea Capidava. Traseul parcurs  a fost următorul: Constanța – Năvodari – Lacul Tașaul – Piatra – Palazu Mic – Gura Dobrogei – Târgușor – Mireasa – Gălbiori – Băltăgești – Capidava. Pe drum, s-au facut multe poze cu echipa și cu obiectivele geografice, turistice și vestigiile istorice. La destinaţie a avut loc “Olimpiada dacilor“, o serie de activităţi distractive. De asemenea, cei interesaţi au primit informaţii despre cetatea Capidava de la un reprezentant al Muzeului de istorie naţională şi arheologie  Constanţa, instituţie cu care noi, cei de la RDCN, avem un parteneriat pentru promovarea şi valorificarea potenţialului zonei. Baza RDCN – Danais a oferit participanţilor găzduire lângă un foc de tabără. Ciorba de peşte, mâncarea de cartofi, toate la ceaun, salata din muraturi și sarmale vegetariene oferite de Forte Life, dar şi vin fiert n-au lipsit de pe mesele din cortul pregătit pentru eveniment. Odată cu această ediţie şi cu implicarea asociaţiei noastre, promovarea culturii şi istoriei României se adaugă obiectivului principal atins de către organizatorii JCI PLAY 4×4  la fiecare ediţie – off-road business networking.

RDCN mulțumeşte celor 61 de parteneri implicați în proiect, coorganizatorilor – JCI Constanța, Asociația “Off-road în Dobrogea”, Active Training, reprezentanţilor presei si, nu în ultimul rând, tuturor participanților.

 

Organizatori: JCI Constanța, Asociaţia “Off-road în Dobrogea”, Active Training, Asociația “România – Dacia Casa Noastră”.

Parteneri principali: Alira, Balta Vlahi, Ferma Stoian, Junkers Design, Tudor Tailor,  ZIP Escort.

Parteneri: “Actionam responsabil! – Reţeaua sociala RSC” Centrul regional Sud-Est, Autonom, Casa Concept, CCINA Constanta, City Events & Balloons, Crucial Systems & Services, CustomCar.ro, DJST Constanta, Electron Video, Euro Dobrogea, Eventys Mark, Ferma “La Curcanul Margelat”, Flux Group, Forte Cafe, Forte Games, Forte Life, Forte Systems, ForteOffroad.com, foto-focus.ro, Hotel Cherica, Hotel Ibis Constanta, Junior Group, Lowden, MazGarage, Mircea Apostol – fotograf, Mind Evolution, Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța, Paintball & Airsoft Arena, Patiseria Dulce, photospleen.ro, Plas Media, Repsol, Restaurant Chevalet, Restaurant Fibonacci, Star Service SA Tulcea, Total Fitness, Tom’s Tattoo, Valvoline, ViataVerdeViu.ro, Yuka Mobili.

Parteneri media: Casino Life & Business Magazine, ConstantaBlog.net, Club4x4.ro, Cuget Liber, Evenimente-Constanta.ro, Groove Hour, i-Tour.ro, Kiss FM, Magic FM, Neptun TV, PlayXP.net, Rock FM, Telegraf.

Despre Danais

Danais este baza Asociaţiei România – Dacia Casa Noastră, reprezentând nucleul implementării în Capidava, comuna Topalu, judeţul Constanţa, a proiectului “Marca: România”*. Capacitatea iniţială proiectată este de 20 de locuri în cabane de lemn.

* Descriere ”Marca: România”

Domeniu: istorie, arheologie, identitate culturală.

Obiectiv:

CERCETAREA ŞI PROTEJAREA ARTEFACTELOR ŞI SITURILOR ARHEOLOGICE CARE SE AFLĂ ÎNTR-UN STADIU VULNERABIL.

Scopuri sociale:

– Stimularea cercetării arheologice;

– Conservarea adecvată a siturilor arheologice şi a artefactelor;

– Valorificarea potenţialului turistic al monumentelor istorice;

– Oferirea unor soluţii specifice, în sensul unei dezvoltări durabile a zonelor cu potenţial arheologic crescut.

Impact social:

Ø   Promovarea culturii şi istoriei României;

Ø   Sporirea  bogăţiei culturale a societăţii române;

Ø   Oferirea unor soluţii specifice pentru o dezvoltare durabilă a zonelor cu potenţial arheologic crescut, în jurul principiului de valorificare al potenţialului turistic oferit de monumentele istorice;

Ø   Contribuirea la clarificarea identităţii naţionale;

Ø   Aducerea în prim plan a moştenirii spirituale valoroase, în special în beneficiul generaţiilor în formare.

 

You may also like...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


× 5 = 35

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>