Lupul în mitologia dacică

lup

 

 

Lupul, în mitologia românească/dacică, avea rolul unui călăuz în lumea de dincolo, povestindu-se despre întâlnirea cu el astfel:
”Și-ți va mai ieși
Lupul înainte,
Ca sã te înspãimânte.
Sã nu te înspãimânți,
Frate bun sã-l prinzi,
Cã lupul mai știe
Seama codrilor
Și-a potecilor.
Și el te va scoate
La drumul de plai,
La un fecior de crai,
Sã te duci în rai.”

Lupul alb îndrumător reprezintă simbolul solar; stindardul dacilor (dragonul cu cap de lup și trup de șarpe) sintetizeazã simbolismul zalmoxian, deoarece ambele animale se referã la principiile creatoare.

Ar fi o ipotezã conform cãreia numele de ”daoi” al dacilor este în dialectul traco-frigian ”daos”, care înseamnă lup. Dacii s-ar fi identificat cu lupul, asociat zeului luminii, Zalmoxis. Eliade deduce în ”De la Zalmoxis la Gengis-Han” că dacii sunt o asociație aflată sub semnul lupului. Ipoteza pleacă de la numele de ”daoi” pe care-l dă Strabon dacilor şi de la substantivul ”daos”. Rădăcina cuvântului ar fi dhău (a apăsa, a stringe, a sugruma), din care derivã iliricul ”dhaunos” (lup), zeul Daunus, sau alt zeu, trac, al războiului Kandaon sau lidianul Kamdaules.

Acest simbol cu caracter războinic este foarte răspândită: persanii aveau un stindard cu lup, în Turkestan s-a păstrat imaginea unui stindard compus dintr-un cap de lup si un dragon, în nord-vestul Iranului și în Armenia, corpurile de elită ale armatei purtau stindarde cu dragoni; astfel de stindarde pătrund și în armata romană. De obicei, forța și ardoarea lupului fac din acesta simbolul universal al războiului.

Sărbătorile de la sfârşitul lunii noiembrie şi începutul lunii decembrie (Filipii de Toamnă, Filipul cel Mare, Ovidenia, Sântandrei, Noaptea Strigoilor, Zilele Bubatului, Moş Niculaie) formează un scenariu ritual de înnoire a timpului. Unele dintre ele sunt închinate lupului. De exemplu, o serie de sărbători ale femeilor căsătorite, dedicate unor divinităţi protectoare a lupilor. Se celebrează în perioada formării haitelor şi împerecherii lupilor, adică între Lăsatul Secului de Crăciun – 14 noiembrie şi Noaptea Strigoilor ( Sf. Andrei) – 30 noiembrie. Durata sărbătoririi era diferită de la sat la sat, sau de la familie la familie – după numărul de Filipi primiţi – un Filip însemna o zi sărbătorită. În mistica populară se crede că în această perioadă lupoaicele calcă hotarul satelor, răscolesc în gunoaie pentru a găsi tăciuni aprinşi, pe care mâncându-i devin mai fertile. Deci pentru a împiedica înmulţirea lupilor, femeile fac tot felul de practici, de exemplu fiarele de care se atârna ceaunul deasupra focului, foarfecele, cleştele trebuiau în aceste zile să fie legate cu sfoară (simbolic erau legate astfel gurile lupilor); toate crăpăturile vetrei focului şi uşii sobei erau chituite cu lut (aceasta simbolizând lipirea ochilor lupilor). Era interzis să se scoată din casă gunoiul – pentru a nu atrage pe lup să scurme în el; de asemenea era interzis femeilor pieptănatul părului. În alte perioade ale anului, mai există două serbări importante ale lupului: la 16 ianuarie – Sf. Petru de iarnă, denumit şi „Lanţul lui Sf. Petru” sau „Nedeea Lupilor” şi la 29 iunie – Sf. Petru de vară –când patronul îi dezleagă și le dă voie sa mănânce din vitele și din oile oamenilor. Tot ceremonii legate de lup sunt Lucinul şi Tărbacul Câinilor.

Material redactat de  Alice (Dana P.)

You may also like...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


− 3 = 4

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>