Şcoala Altfel la Capidava, aprilie 2014

Danais se prezintă cu un scurt raport de activitate după martie şi începutul lui aprilie. Dorim să mulţumim oaspeţilor din ţară şi străinătate care au fost cu noi la Capidava în Aventura Danais în luna lui martie. Deşi am fi dorit să prezentăm mai pe larg ce am făcut în luna precedentă, care a avut mai multe evenimente, nu mai avem timp să aşternem rânduri despre cât de bine ne-am simţit la Capidava în martie. Pe scurt, a fost de neuitat, atât pentru oaspeţi, cât şi pentru gazde.

Trebuie să trecem la cea mai mare acţiune Danais de până acum, anunţată încă din titlu. Şi anume, Şcoala Altfel la Capidava, aprilie 2014. Pe 7,8 şi 9 aprilie aprox. 500 de elevi, părinţi şi cadre didactice de la şcoli din Constanţa, Cumpăna şi Năvodari au fost cu noi în periplul în timp pentru care suntem deja cunoscuţi. Oaspeţii noştri de vârste variate au trecut prin muzeul de la Cernavodă, au vizitat situl arheologic Capidava şi au participat la atelierele şi demonstraţiile din tabăra Danais de la Capidava. Ei au fost luptători daci, arcaşi getici, ceramişti, fierari, arheologi, bucurându-se de vremea superbă, de natura maiestuoasă şi de istoria readusă la viaţă de echipa noastră. Trei zile au trecut repede, dar vor rămâne în amintirea participanţilor, suntem siguri, ca un periplu unic în trecutul nostru bogat, pe care putem să  clădim un viitor mai bun pentru tânăra generaţie.

Danais mulţumeşte instituţiilor de învăţământ implicate: Şcoala Gimnazială “Nicolae Tonitza” Constanţa, Complexul Educaţional Copilaria – Şcoala cu clasele I-VIII “Petre Ispirescu” C onstanţa, Colegiul Naţional Pedagogic ”Constantin Brătescu” Constanţa, Liceul Tehnologic Nicolae Dumitrescu din Cumpăna, Grupul Școlar “Lazăr Edeleanu” Năvodari. De asemenea, Danais mulţumeşte principalilor parteneri care au fost alături în demersul nostru de promovare a culturii şi istoriei româneşti în rândurile elevilor constănţeni  în această primăvară: Inspectoratul Şcolar Judeţean Constanţa, Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Constanţa, Muzeul de istorie naţională şi arheologie Constanţa, Primăria Topalu, Envirotech, Transevren, Crucea Roşie Constanţa şi, nu în ultimul rând , Cercetaşii Marini din Constanţa.

La final de săptămână, 11 aprilie, Danais a putut fi văzut la lucru, cu o demonstraţie militară şi un atelier de lupte cu dacii la hipermarketul Cora Constanta Bratianu, ocazie pentru care mulţumim pentru invitaţia adresată care ne-a permis o prezentare în Constanţa pentru elevi de liceu şi pentru partenerii de la Crucea Roşie.

Cam atât despre ce am mai făcut, imaginile de la Scoala Alfel 2014 spun totul. Revenim cu informaţii despre acţiunile noastre viitoare cât de curând.

 Galerie foto aici https://www.flickr.com/photos/113494075@N07/sets/72157643938724905/

You may also like...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


× 6 = 30

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>