Recomandări

preluate din mediul online

 

Tabăra dacică – cum a fost

Experienţa lui Tudor

Tabăra dacică – cum a fost

BY  · MAY 7, 2014

În perioada 1-4 Mai, la Tabăra Danais din Capidava, ne-am întors în timp şi am trăit ca nişte daci. Tudor, unul dintre participanţi (numit de noi şi “Micuţul” :) ) ne-a relatat experienţa lui:
Sursa: Viajoa

Deși am mai scris din când în când articole pe Viajoa, nu am participat la niciuna din activitățile organizate de echipă, din varii motive. Până când am aflat că se organizează o tabără dacică de 1 Mai. Cum nu-mi stă în obicei să merg la mare de 1 Mai, dar nici acasă nu aveam chef să stau, 4 zile la tabăra Danais pe malul Dunării a fost semnul că cineva acolo sus mă iubește, chiar dacă ardeam furnici cu lupa când eram mic. Cum după “zis” și “făcut” merge bine și “povestit”, m-am oferit să scriu și eu un articol care să descrie experiența unei tabere organizată de Viajoa prin ochii unui participant.

Tabara dacica la Capidava

Locația taberei Danais este satul Capidava, aflat pe malul Dunării la 20 de kilometri de Cernavodă și construit în jurul ruinelor cetății dacice cu același nume. Tabăra este chiar la intrarea în sat și este compusă din câteva căsuțe și o curte mare cu cuptor afară, locuri de făcut focul, foale – vom vorbi mai încolo – un cort mare, mese. Tot ce trebuia ca să ne simțim bine. Ce lipsește cu desărvârșire e curentul electric și – pe alocuri – semnalul 3G. Pare nasol, dar nu e, lupta cu falx-urile, făcutul unei sici cu ciocanul sau trasul cu arcul te fac să uiți repede de Facebook, mailuri necitite sau Whatsapp. Există chiar și duș în curte, duș dacic – sau solar dacă vreți – în mare e vorba de un butoi aflat la înălțime plin cu apă care se încălzește de la soare. Când și dacă e soare. Dar, în ciuda prognozei meteo foarte pesimiste, vremea a fost deosebit de frumoasă, suficient de caldă încât să mă bronzez cu maieu, ceas și ochelari – ca un dac adevărat de altfel – așa că dușul din curte nu a reprezentat un mare impediment.

Tabara dacica la Capidava

Mâncarea a fost foarte bună, preparată afară, la foc liber. Carne și ciuperci la grătar, cartofi copți în jar, urdă, ciorbă de linte sau pâine pe vatră, la cuptorul din curte. Inclusiv lapte proaspăt, de vacă și de capră, fiert în ceaun, o noutate absolută pentru mine, care am abonament la supermarket și totul este împachetat în câteva straturi de plastic. Iar când bagi lingura într-o ciorbă de pește făcută într-un sat pe malul Dunării, sincer, chiar nu mai contează criza economică, situația din Ukraina sau bormașina nouă rotopercutantă a vecinului. Deloc!

Tabara dacica la Capidava

Tabăra a avut activități cu specific dacic la care am participat cu toții, un concurs pe echipe și suficient timp liber ca să nu ne simțim ca-n armată. Chiar din momentul în care am intrat în tabără, înainte să ne cazăm, am avut parte de prima activitate cu specific dac, când Octavian, gazda noastră, ne-a așteptat cu vin :) După ce ne-am cazat, am mers la ruinele cetății unde Octavian ne-a povestit istoricul locului. Pasiunea și modul în care vorbea despre daci era cu adevărat captivant, nefind o prezentare plictisitoare – cum sunt de obicei cele despre istorie, cu date greu de reținut și nume greu de pronunțat.

După turul cetății, ne-am întors în tabără, ne-am împărțit pe echipe și am început prima probă a concursului: atelierul de olărie. Am primit lut, apă și instrucțiuni. Vasul făcut de echipa mea avea foarte, foarte multe picioare, deoarece era instabil și îi tot adăugam câte un punct de sprijin.

Cred că în final s-a ajuns la 9, nepuntând fi ridicat de jos, dar a reușit să țină berea fără să curgă din el, care era cerința de bază. La sfârșitul probei, eu arătam cam așa:

După ce am terminat cu olăria am primit “uniformele” de dac, arcurile și săgețile, ne-am costumat, ne-am pozat și am mai tras cu arcul la liber, după care am mers la masă și ne-am așezat în jurul focului de tabără, la niște vin cu țuică. Despre ce s-a întâmplat după ce s-au deschis sticlele de țuică nu am voie să vorbesc :) ) Ce se întâmplă la Capidava, rămâne la Capidava :P

Tabara dacica la Capidava

A doua zi a debutat cu probele 2 și 3 din concurs, prima find un atelier de arheologie în care Octavian ne-a pus să căutăm cioburi de vase dacice și alte rămășițe ale civilizațiilor de altă dată și ne-a explicat cum să le interpretăm. Concursul consta în cine găsește mai multe arterfacte, dar nu era o simplă probă de “săpat viteză”, deoarece trebuia să le scoatem fără să le deteriorăm. Ca niște arheologi de treabă.

Tabara dacica la Capidava

A treia probă a fost proba de tras cu arcul la țintă, care este mult mai greu decât pare. Nu partea de tras cu arcul, aia e ușoară. Lovitul țintei e problema. Am reușit totuși din câteva încercări performanța de a trage foarte, foarte aproape de țintă. După tragerea cu arcul, am mers la muzeul Carsium din Hârșova, vizită care – în ciuda ghidului a cărui prezentare îmi aducea aminte de ce dormeam la ora de analiză matematică – a fost foarte interesantă, mai ales după atelierul de arheologie, pentru că am văzut exact cum se reconstruiesc vasele de ceramică pornind de la câteva cioburi, asemănătoare cu cele găsite de noi.

Tabara dacica la Capidava

A treia zi a fost dedicată atelierului de fierărie, unde, cu un foale, un ciocan și o nicovală a trebuit să facem o sică dacică. realizarea unei sici cât mai apropiate de realitate find a patra probă din concurs. Am înțeles pentru prima oară expresia bate fierul cât e cald și mi-am dat seama că nu aș reuși să fac nici cele mai simple unelte și că probabil aș muri de foame dacă aș fi forțat să trăiesc în sălbăticie. Chiar și când am încercat să sparg lemne, doar 60% din loviturile de topor au atins buturuga și alea în margine, insuficient ca să o spargă. Like a…not boss!

Tabara dacica la Capidava

Că tot a venit vorba de concurs, echipa mea a ieșit pe locul doi, asta doar pentru faptul că nu s-a făcut și concurs de luptă corp la corp cu falx-uri și scuturi, altfel s-ar fi văzut cine e *cu adevărat* cel mai viteaz și mai drept dintre traci :) Nu am de ce să mă plâng, am avut totuși parte de luptă cu armele – din lemn, pentru a se evita accidentările – atât cu Octavian care ne-a explicat cum foloseau dacii falxul și loveau peste scuturile romanilor cât și cu alți colegi. Superfight-ul a fost când am fost singur contra 3 fete, iar una dintre ele a dat cu sabia cu atâta ură încât a rupt-o de scutul meu. Probabil că ar trebui să nu spun atâtea bancuri misogine :) ) Țin să menționez că niciunul din participanți nu a fost accidentat și că atmosfera a fost foarte relaxată chiar și în timpul luptelor.

În timpul liber, ne-am împărțit în grupuri în funcție de interese. Eu am mers sa înot în Dunăre, și chiar am înotat. Câteva secunde. Că apa era foarte rece. În rest, am mers la cetate și ne-am jucat de-a dacii…și…dacii, că nimeni n-avea uniformă de soldat roman. Ceilalți turiști prezenți la cetate se uitau cu interes la noi, păcat că ne-a venit cam târziu idea să le cerem bani să se pozeze cu noi.

Tabara dacica la Capidava

În afară de activitățile dacice, tabăra a mai inclus și o vizită la muzeul Muzeul de Artă Dinu şi Sevasta Vintilă din satul Topalu, muzeu de care n-a auzit (mai) nimeni dar care conține foarte multe tablouri de valoare inestimabilă. A doua excursie a fost la peștera Sfântului Ioan Casian – o locație ascunsă într-un versant relativ abrupt. Cum nu prea merg pe munte, eu personal aș fi preferat un sfânt mai stradal așa, cu o grotă ceva mai accesibilă din punct de vedere al terenului, dar peștera și priveliștile merită efortul, chiar și dacă nu am fost atacați de lilieci.

La final, fiecare participant a păstrat costumul dacic și arcul cu săgeți – iar eu am primit și sica făcută de echipa mea – ceea ce mă va ajuta să soluționez foarte repede eventualele diferențe de opinie cu vecinii de bloc. Chiar aștept cu interes o inundație, o țeavă spartă, o muzică dată prea tare, ceva acolo, cât de mic.

Brânză, barză, viezure, mânz :) )

 

Dobruja Series (II): When Time Travelling Is Possible

 Posted in Dobrujaevents By Alexandra Chirila

In Romania the 1st of May is a big thing. Everybody is looking to get out of town, heading mostly to the seaside for the official first day of the summer season.

Although I enjoy the traditional parties, this year I chose to experience something different in any way I can think of: a 1st of May Dacian Camp. This meant 4 days of no electricity ergo no phone, a sun heated shower, fire cooked food and only outdoor activities. Looking a bit extreme in the beginning it was fascinating to observe how quickly people can adapt and switch from the daily high-tech lives to the old simple ways.

Who were the Dacians?

Before Romania, before the Romans, these territories belonged to tribes of blue-eyed, red-bearded warriors, the Dacians. Let me give you some details on who they were and what they mean to us.

Traditionally, they are presented as fierce barbarians who sacrificed the best among them to please their half-wolf, half-dragon god, Zalmoxis. The Dacians considered themselves immortal, life on Earth being just a prequel to their real life that began after death, next to their god.

They were trained in archery, spear throwing and direct combat. Their weapon of choice was the falx, a sharp, curved blade with a hook-like point. The technique was to clench the point in the enemy’s body and then pull hard thus causing massive wounds. This deadly weapon and the mastery of this technique were the reasons why the Romans had to harden their helmets when fighting against the Dacians.

Intriguing about their culture is that not only men were tough but women as well. Apparently women, especially the ones of high birth, had their bodies embellished with tattoos done with needles or hot iron. Pretty badass!

The hedonistic side of their life manifested itself through their love of wine. Wine was not consumed mixed with water like other, more peaceful populations, but pure. They thought wine brings them happiness and prosperity if they sprinkled it on their clothes. Burebista, one of their great rulers, ordered the tearing up of the grape vines as punishment and a way to calm his subjects. Fortunately, the tearing was not total as the records show and wine is to the present day our national beverage.

To have a more thorough image I must mention that according to archeological discoveries they were good craftsmen too. The patterns on the pottery and the finesse of the jewelry show that they had other pursuits atop war and wine. Their ability of processing gold can be witnessed in the exhibitions in different museums in the country, the biggest ones being at the National History Museum in Bucharest and the National Museum of History and Archeology in Constanta.

Unfortunately, the data is scarce and we do not have any writings left directly from the Dacians. However, we find their traces in the embroideries on our traditional clothes, the patterns on our pottery, the pagan holidays and rituals, the wine and the reddish beards of Romanian men.

These are just minimal details on the Dacians and their culture for their story is rich and should be heard from an expert.

Life at Camp

Danais, the Dacian camp is located in Dobruja, near the town of Cernavoda, in the village of Capidava, on the right bank of the Danube. Capidava is a millendary settlement as it was a Dacian fortress, then a Roman castrum, nowadays a small fishermen village.

IMG_3527

our host at Danais

Living like our ancestors meant getting our hands dirty first of all. Not with blood from the beginning but with clay. We were shown and taught how to make our own Dacian fruit bowls. The results were rather surprising: some sort of 9-legged miniature Jacuzzi, a medieval –like cup and a third that somehow resembled the fruit cup. And since we were all in touch with our inner warrior, a clay fight was inevitable. On the plus side, clay works miracles for the skin.

IMG_3514

the medieval-like cup; in the back the accommodation

IMG_3513

the 9-legged jacuzzi

The rest of the day was peacefully divided between learning fighting techniques with the falx, trying on our Dacian clothes and shoes and my precious: archery. It had been years since I wanted to learn to shoot with a bow and arrow and I finally had my hands on one. After three days I had got a bloody blister on one of my fingers. I guess the gods were asking for their sacrifice.

IMG_3567

challenging the gods

 

 

 

The day ended with a camp fire, discussions on women emancipation and guitar music.

IMG_3538

the sunset we got on our first day

 

 

History fans would be thrilled with the activities on the camp: archeology workshop where we demo-ed a real archeology site and analyzed our findings, the tour of Capidava fortress guided by our host, the tribe leader who knows an impressive number of facts and stories about pretty much anything, plus a tour of other archeological sites in the area. It’s impossible not to be a mini guru on Dacians after this.

Further along our Dacian adventure we organized a photo shooting on the walls of Capidava dressed completely in Dacian attire. Us, Dacian women with bows and arrows defended the fortress against men in shields and swords. I can’t decide which is my favorite activity: the photo-shooting or the archery lesson.

IMG_3591

The last Dacian workshop was smithery. We learned how to blow the furnace, glow the iron and finally hammer it until we produced the weapon. Much as it seemed an unattainable job we had two real Dacian men on the team that, with some help from us, completed the task beautifully. We even won the weaponry challenge.

IMG_3604

Apart from the organized activities we had free time for relaxation so people went swimming or fishing in the Danube, playing different ball games, sun bathing, reading, braiding rope or just talking and laughing.

The accommodation is rustic for one goes there to experience life as it was 2000 years ago. You get to sleep in wooden cottages with no electricity so be prepared with flashlights and sleeping bags. There is drinkable water but the shower is solar meaning sun heated water. It might feel harsh but you get used to the cold water quite fast and its an opportunity to toughen up. Do shower during noon, though!

The food consists mainly of barbeques but we were served a typical Dacian lentil dish too and bread baked in a hearth furnace. We ate the bread while warm. My taste buds are still thankful for that feast. If you have special requirements about the food, do let people know from the start as they are nice and willing to accommodate anyone.

IMG_3581

Back to Reality

After four days of living like a Dacian I had several conclusions to draw. First, electricity is overrated. I was using my phone as a mirror in the last day and I didn’t miss its buzzing at all. I could tell time according to the meals: if I had lunch it was afternoon, if not it was still morning. Second, we are capable to adapt more swiftly than we think. In the last evening, during the camp fire, one of the guys told me that he didn’t have high hopes when he came there but “Now, I feel I belong here.” This brings me to my third conclusion: nature beats everything. No facebook, movies or video games could ever match the fun people have under the open sky.

Truth be told, I went camping only once in my life when I was 12 so for me this was survival camp. I have to admit that I came there prepared to abandon ship sometime along the way. Never have I felt more empowered than during archery or smithery workshops or when teaming up with the girls against the biggest and most fearsome Dacian in the territory.

Returning to the daily reality after 4 days of being unplugged came down colder than the water in the solar shower.

To contact Danais Camp: http://www.danais.ro/

Facebook: https://www.facebook.com/danais.ro

IMG_3552IMG_3531

http://roaringromania.com/

 

 

 

 

Dana C.

In ograda la Danais poposit-am mic cu mare.
Multi nu stiu,dar eu va spun…era zi de sarbatoare.
Era zi de sanatate si pe deal si pe hartie.
Calendarul asa zice….7 aprilie sa fie
Ziua Sanatatii multe,a naturii si a lor…
A piticilor navalnici,a lor….a copiilor
Pui de om veniti aici printer arcuri,sici si sabii
Sa invete,sa traiasca si chiar sa isi REtraiasca
Amintiri ce zac in ei,in ai nostril pui de lei
Codul sangelui ramane mii de ani in al lor nume
Toti suntem un neam si-un glas de la Burebista tras.
Daci am fost si vom ramane cat romanul pe pamant.
Capidava e acolo si ofteaza asteptand
Sa ne amintim de ea cat de des se va putea…
“Cum ati fost primiti?” veti spune..
Nu am decat vorbe bune…
Cu turtite la intrare si cu premii la plecare,
Cu joc si cu voie buna…
Asta pot cu toti sa spuna.
Foalele n-au stat o clipa,fierarul nu mai prididea,
Un olar in colt de curte,lutul il tot modela,
Dacul sef,cu arcu-n mana,in trecut ne-a aruncat
Intre sabii,sici si scuturi un razboi ne-a aratat.
Femei dace ,ocupate sa hraneasca tot poporul,
Linte pun in 3 ceaune,ametindu-si privitorul
Cu miresme geto-dace de mancare de pe-atunci
Am simtit ca se vor cere cat mai multe portii LUUUUUNGI…

Ce sa spun?!? O FEERIE de arome,stari si ganduri…
Mergeti si va veti convinge ca,citind aceste randuri
Nu ati fost intr-o poveste,ci in pura realitate.
Sunt eroi din viata noastra,………VII….CAT INCA SE MAI POATE

 

Cavalerul Trac
“Capidava, trip on the shore of an ancient civilisation” - Thomas G.

In a weekend I went to visit the Danube shore. One of my friends from an NGO participated to an event organized in Capdiava by an association interested in culture, history and living close to nature and he was delighted by the beautiful scenery and the rich history of the places. So, from Bucharest I arrived at Cernavodă and then went via Seimeni to Capidava. The fortress still guards the Danube after 2000 years. At Capidava, in Danais, the camp of the association I mentioned before, I ate the best fish borsch in my life. There the volunteers told me about the history of the place, taking me from the Dacian king Dapyx, who once ruled the place, to the emperor Trajan who ordered the roman castellum, still visible, to be built. And even to Saint George, which first representation in the world was discovered in the Capidava Fortress. In the end, I was lucky enough to see the presentation of a Roman legionary equipment and of the battle techniques of the Romans. I need to mention the boat trip with the local fishermen which revealed to me the rich flora and of the place. After lunch, Topalu was my next destination. I could not get out of a shocking art museum. Located in a village almost unavailable on the map, it hosts over 220 original works of art belonging to the most important Romanian artists of the nineteenth century and early twentieth century. Just a few names… Theodor Aman, Nicolae Tonitza, Corneliu Baba, Nicolae Grigorescu… Then I went to Harsova, were I visited the ancient Carsium Fortress, the neolitihic settlement (7000 years old) and the museum. In the museum you can admire 7,000 years old masterpieces of Gumelnita culture, Dacian artifacts and Roman traces too. I recommend this voyage to the ones who want to spend a day on the Danube shore, the shore of an ancient civilization, a rich place in traditions and a beautiful scenery.
Thomas Ghysels

 

Dragobetele în Capidava

Andi T.
A fost un week-end foarte mişto. Muzeul “Dinu şi Sevasta Vintilă” din Topalu (v-am mai zis de zecile de Tonitza, Grigorescu, Pallady, Ressu, Băncilă, Baba, Luchian), chitară, foc de tabără, vânătoare de mărţişoare, zburătorit, logodne de 24 de ore, spectacol cu foc, dans şi muzică de la “Crazy Art”, workshop-uri de fotografie, mers prin cetatea capidava, ascultat istorii şi poveşti, vin fiert, ţuică fiartă, pastramă, tochitură şi mămăligă la ceaun…şi toate astea pe o vreme nu câinoasă, lupoasă de-a dreptul: frig, nor, vânt, ploaie, umezeală.

Alexandra R.
Tabăra Danais merită vizitată!

Cristina F.
O zi minunata. Initiativa super. Speram sa fim cu totii sanatosi, sa ne putem revedea la fiecare eveniment organizat de Danais si ceilalti colaboratori. Va multumesc ca mi-ati oferit aceste clipe si am putut evada din mizeriile cotidiene.

CAPIDAVA 26 IAN 2013
Adrian G.
Am revenit de la CAPIDAVA. A fost absolut complet: instructiv, distractiv, coeziune intre oameni de valoare, intarirea constiintei identitatii istorice, amuzant, scurt, dens, placut, sportiv, natural, deci sanatos, … Muzeul AXIOPOLIS, numele roman al Cernavodei, unde odihnesc la vedere “Ganditorul si perechea sa” impreuna de vreo 6,500 de ani, capodopere ale culturii Hamangia, colectii de obiecte descoperite in zona, centrul celei mai vechi civilizatii europene, centrul civilizatiei Carpato-Dunarene la Dunarea de Jos, adica … noi, geto-dacii. Am intrat si ne venea sa nu mai iesim dintr-un un muzeu de arta socant: aflat intr-un satuc/comuna aproape de negasit pe harta: Topalu, ingrijit de autoritatile locale, gest pentru care au dreptul la admiratie si recunostinta indiferent de partid, dar mai ales sfintit cu dragoste de arta, de talent, de gestul doctorului Vintila care a adunat si donat operele de arta, si mai ales de oameni, implicare intens oferita de doamna curator Buzatu care cu energie captivanta ne-a prezentat opere originale ale celor mai importanti pictori romani din sec XIX si inceputul sec XX. Absolut de necrezut sa gasesti in mijlocul unei campii un nestemat gigantic de cultura si oameni care il ingrijesc. Cu greu iti revi dupa un astfel de soc, dar echipa de organizatori de la Romania – Dacia Casa Noastra si danais.ro nu ne-au dat ocazia sa ne revenim pentru ca inainte sa ne tragem respiratia iata ne “supun” la un alte moment de incantare a spiritului: Lectie de istorie si arheologie concentrata de doamna arheolog Zaharia Covacef, o doamna cu rara vorbire energica si eleganta, inetnsa si fluenta, care “scotoceste” cetatea Capidava de zeci de ani dupa semnele de viata si cultura ale predecesorilor nostri. Staaaaaaaaai cu gura cascata si iti doresti sa nu se mai opreasca. Te plimba pe pietre si le da sens, viata, zidurile nu mai sunt gramezi ordonate de pietre ci locuinte, cazarmi, depozite in care oameni care, parca acum cateva zile doar, au locuit, luptat, muncit, plecat cu barcile din port, intorsi la familie au trait aici. Doamna arheolog pune viata si ne extrage din memorie tot ce stim si ne incita mintea sa reconstituim si traim in minte o civilizatie care, fara dansa, noi singuri nici nu am putea ghici. Dar nici nu a luat o pauza binemeritata doamna arheolog ca dna. Madalina Lemnaru ne pune in mana portiuni semnificative de vase de sticla antice de acum 2,000 de ani, subtiri ca foaia de ceapa, practic fara greutate. Si ne arata cum din fragmente asambleaza splendide vase cu forma completa – o mare mestera a restaurarilor. Ce ne-am fi facut fara dansa? Cat am fi inteles din cultura Dobrogeana? Apoi tuica fiarta, vin fiert, fripturi, frig, ninsoare cu soare, Dunarea tot acolo, apa rece si uda, foc de tabara de incalzit si de privit si de amintit … dar nu prea mult, doar pana la urmatorul eveniment in sirul viguroasei traditii a echipei de organizatori de la Romania – Dacia Casa Noastra si danais.ro. Bravo lor si nou ca am venit. A fi impreuna la radacinile noastre istorice, incojurati de natura, istorie si cultura este extraordinar.

Elena R.
A fost si va ramane pentru mine o Zi minunata, iesita din tiparele imaginatiei, o lectie de adevarata istorie a neamului romanesc. Va felicit, va iubesc si va multumesc tuturor celor pe care, azi, v-am vazut pentru prima data. Organizare minunata. Am invatat multe lucruri utile si frumoase, n-am simtit, cand a trecut timpul si ajunsa acasa, parca am iesit din cartea cu povesti si mi-am pierdut pentru un timp prietenii! Stiu ca ne vom reintalni, abia astept!

Povestiri de prin Dobrogea
RoadManians.ro
Inainte de toate, tin sa precizez ca aceasta mica si placuta experienta am avut-o in absenta lui Vlad, care la momenul scrierii acestui post este doctor cu acte-n regula. Il felicitam!
Am plecat cu Bogdan vineri pe la amiaza din Iasi si, dupa 500 de km de carutasi si caini, am ajuns in Constanta la intalnirea JCI Play 4×4.
Intalnirea a inceput cu un aer foarte oficial:
Buna, sunt X de la firma Y si poate pe viitor vom reusi sa avem un parteneriat profitabil pentru ambele parti.
Dupa cateva ore si cateva randuri bune de curaj lichid s-au cam schimbat lucrurile:
Voi (moldovenii) … sunteti fratii nostri … sunteti oameni sufletisti!.
Ce mai, spirit romanesc la el acasa. Partea proasta e ca am dormit doar vreo 3 ore.
A doua zi ne-am intalnit toti in fata Muzeului de Istorie. Au venit oameni seriosi, veterani in ale off-roadului, oameni diferiti, insa legati de pasiunea pe care o au. Se spune ca viata fara pasiuni este de neiertat.
S-a incins o discutie despre detalii tehnice in ale masinilor la care singurul meu aport a fost ca am intrebat Ce e aia ancora de troliu?
Cateva minute mai tarziu am fost organizati si etichetati cu multa disziplin. Ne-am conformat imediat. Cum ai putea sa faci altfel in fata unei asemenea comisii?
Am facut echipe, poze, steaguri, iar poze si am plecat pana la prima regrupare.
Imediat am constatat un lucru. Al meu cap deja nu mai facea partea din mine. Era undeva departe si singura lui ocupatie la momentul respectiv era sa doara. Nasol! Mai ales ca rolul copilotului este sa stea cu roadbook-ul in mana si sa dea indicatii cu privire la traseu.
I-am spus lui Bogdan sa nu ma puna sa ma uit dupa sageti si sa calculez km ca nu-s in stare. Deci conduc eu!
Insa n-am scapat usor. Bogdan a inceput sa-si arate partea tiranica. Schimba in 2000 de turatii, ia-o prin stanga, tine-te de ala ca are mai multa experienta. Eu, diplomat fiind si luandu-mi in serios rolul de aplanator de conflicte, i-am raspuns un simplu moldovenesc Nu mai fi chisat! A functionat!
Dupa primul checkpoint am facut cunostinta cu Maya (o catelusa Golden Retriver foarte asculatoare) si cu magarusul Volkswagen (de ce i se spune asa, nu pot sa-mi dau seama).
Un lucru care m-a impresionat a fost o fetita din satul respectiv, cu parul blond si ochii albastrii. Cand am vazut-o mi-am adus aminte de versurile celor de la Led Zeppelin:
Someone told me there’s a girl out there
With love in her eyes and flowers in her hair .
Mi-am dat seama mai tarziu ca era mamica… si nu avea mai mult de 15 ani. Am cazut intr-un miliard de ganduri. Cata drama la tot pasul, cata tristete…
In fine, mi-am revenit, am continuat traseul si deja au inceput sa apara primele incidente. Nimic grav, doar cat sa avem ce sa povestim si sa invatam ca “asa nu”.
Dupa o pana cu peripetii (la care noi am fost paramedici), am ajuns la o portiune de off-road mai serios. Bogdane, sa ne traiesti, insa eu cobor sa fac poze!
Ravene, dealuri, balti, pietre, toata lumea numai un zambet. Bogdan incearca si el sa se dea mare si chiar i-a iesit. Bravo colegu’!
Intre timp eu am inceput sa pozez frumoasele tinuturi dobrogene…si ele pe mine. Dupa o pauza de pranz, distractia a continuat. Ce frumoasa e Dobrogea asta! Unele zone de pe malul Dunarii aduc a desert, iar cei mai curajosi din caravana s-au incumentat sa-l infrunte (cu mai mult sau mai putin succes). Bogdan a ramas si el agatat pe o coama de delulet si bineinteles ca l-am mustruluit ca o soacra cu Ti-am zis eu sa nu te bagi pe-acolo! Recunosc ca am plecat din Iasi nestiind la ce sa ma astept. Eu nu sunt un mare fan off-road. Sunt motociclist, si principala mea preocupare pe motor nu e sa cuceresc dealurile, ci sa nu cad. Insa mi-a placut evenimentul, mi-a placut entuziasmul general, mi-a placut sa vad oameni pasionati de ceea ce fac. Never underestimate the power of passion they say… S-a lasat seara, am impachetat caravana si da-i spre focul de tabara…. (aveam si o banuiala ca temperatura ajunsese la cote absolute). Si-am ajuns. Se spune ca pe vremuri, barbatul iesea la vanatoare, alerga, prindea prada, ajungea acasa si i-o dadea femeii sa o gateasca. Apoi statea si se uita la foc! Poate ca lucrurile s-au schimbat intre timp pentru altii (focul fiind inlocuit de televizor, cinema, internet) insa pentru mine nu prea. M-am uitat o ora la focul ala, am schimbat pareri si chiar ne-am inteles de minune. Am fost insa trezit din visare de o voce care spunea la microfon … sa inmanam acest premiu echipei Roadmanians, pentru ca au venit de departe si pleaca si mai departe… Cum, noi? Da voi? Ce putem sa spunem … Multumim! Obrigado! Ne-am ales cu doua statuete Ganditorul si perechea sa. Imi plac atat de mult incat cred ca imparteala n-o sa fie prea cinstita pentru Bodgdan… Seara a continuat cu multe discutii, zambete, poze, dupa care constantenii au plecat incet incet la caselelor lor. Noi am ramas la Octavian (gazda noastra de la Danais) si tot ca acasa ne-am simtit. A doua zi am avut cateva mici aventuri intr-un peisaj mistic de care cu siguranta ne va fi dor cand vom fi prin Februarie intr-un colt uitat de prin Sahara. Insa asta intr-un alt post…

Ozana C.

Eveniment de Sanziene celebrat la Capidava, cetatea de la cotitura…cea mai frumoasa zi, plina de soare, culoare, Dunare, plimbare cu barca prin padure, canoe, pescuit, lupta cu sica, olarit, tras cu arcul, prelucrarea fierului la foc cu foale…totul pus la dispozitie prin Danais Capidava!