„Trăieşte ca un dac. Întoarce-te în timp la Capidava”, la final

Danais mulțumește celor aprox. 30 de participanți la evenimentul desfășurat pe trei zile la Capidava – „Trăieşte ca un dac. Întoarce-te în timp la Capidava”. Atelierele de fierărie, lemn și ceramică, antrenamentele și luptele dacilor nu au lipsit din program. De asemenea, mâncarea la ceaun și pâinea la cuptorul de pământ au dat energie celor prezenți la evenimentul care a avut și un traseu plin de surprize pe insula Inelul de Piatră. Acolo, participanții au învățat despre viața în natură, scrieri antice și zeități, dar și despre vânătoare și alte abilități privind procurarea hranei și resurselor necesare vieții. Natura superbă de la Capidava a oferit cadrul ideal pentru încă un final de săptămână reușit la Danais.
Danais mulțumește partenerilor și presei fără de care eforturile noastre de a aduce publicul aproape de natură, istorie, tradiție ar fi aproape imposibile.

O notă aparte la acest eveniment o face prezența la Capidava în cadrul celei de-a treia zi a lui Alin Panaite de la Școala de Fotografie Avatar din Constanța, care a susținut un atelier de fotografie.

“A fost o tabără la care am avut oameni care au stat trei zile, două sau una, dar toți au avut parte de de o experiență interesantă, de un eveniment care i-a adus mai aproape unii de alții. Un eveniment care i-a adus mai aproape de istorie și i-a implicat în aventura Danais pe care o propunem prin varietatea programelor noastre de aproape un an publicului interesat de istorie, frumos, interacțiune și natură.”, Octavian Manu, manager Danais.

Fotografii de la eveniment.

You may also like...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


× 1 = 8

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>